Astăzi, ora 17:48, SVSU Șagu a fost anunțat de către ISU Arad și proprietar despre izbucnirea unui incendiu la un tractor și o presă de balotat, cu extindere la aproximativ 8 hectare de miriște și brazde de paie.
La intervenție au participat 8 voluntari SVSU Șagu. Datorită intervenției rapide, presa de balotat a fost salvată în proporție de 90%, însă tractorul a ars în totalitate. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric.
“Mulțumim fermierilor care au venit în sprijinul nostru cu tractoare și cisterne!
Respectați normele de prevenire a incendiilor! În perioadele secetoase, un simplu scurtcircuit poate provoca pagube importante”, sustin cei de la SVSU Șagu.
