Marți, 24 iunie, comuna Șiria devine din nou gazda unuia dintre cele mai îndrăgite evenimente culturale din județ – Sărbătoarea Iei, ajunsă la ediția a VI-a. Manifestarea va avea loc într-un cadru spectaculos, la Cetatea Șiriei, cu începere de la ora 18:00.

Evenimentul aduce în prim-plan frumusețea portului popular românesc, cântecul și dansul tradițional, reunind artiști locali și invitați speciali. Pe scenă vor urca Ansamblul folcloric „Șiriana” din Șiria, împreună cu îndrăgitele soliste Tania Tamaș și Patricia Petri.

Publicul se va bucura și de prestațiile unor invitați de marcă:

– Taraf al Școlii Populare de Arte

– Grupul „Feciorii Zărandului”

– Grupul „Sânzienele”

– Daniela Han

Întregul spectacol va fi acompaniat de Orchestra „Rapsodia”, sub conducerea dirijorului prof. Vasile Rus.

Evenimentul este organizat de Primăria comunei Șiria, Consiliul Local Șiria și Centrul Cultural Județean Arad.

„Dragi locuitori ai comunei Șiria și iubitori ai tradițiilor din întreg județul, vă invităm cu bucurie să luați parte la Sărbătoarea Iei, un eveniment dedicat identității noastre culturale. Vă așteptăm cu drag la Cetatea Șiriei, pentru o seară plină de cântec, joc și port popular românesc.”, au transmis organizatorii.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției