Satul Căpâlnaș a fost, sâmbătă, 23 august, în sărbătoare. Ruga satului a adunat laolaltă localnici, fii ai satului întorși acasă, familii și oaspeți, într-o zi dedicată credinței, tradițiilor și bucuriei de a fi împreună.

Evenimentul a debutat la Biserica Ortodoxă din Căpâlnaș, cu o slujbă de Te Deum, prin care comunitatea a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru sănătate, pace și pentru păstrarea acestei frumoase sărbători locale.

Apoi, atmosfera de rugă a continuat prin momente artistice, cântec și joc popular. În fața celor prezenți au evoluat Ansamblul „Băgrinul” din Săvârșin, Giulia Popovici, Florin Frumosu și formația Music 4 You, care au completat programul cu muzică și voie bună.

Participanții s-au prins în horă, reconfirmând faptul că ruga rămâne unul dintre cele mai importante momente de întâlnire ale comunității.

Primarul comunei Birchiș, Răzvan Pașca, a transmis că această zi este, înainte de toate, despre oameni și valorile care îi țin împreună. Totodată, acesta a mulțumit Consiliului Local Birchiș pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului.

„Astăzi nu este despre politică, nici despre administrație și nici despre proiecte trecute sau viitoare. Este despre tradiție, familie și credință. Ruga adună fiii satului împreună, iar cei plecați se reîntorc la familiile lor și, împreună, în horă, se distrează și se simt bine.

Evenimentele culturale din Banatul de Nord pornesc întotdeauna cu o slujbă de mulțumire bunului Dumnezeu, pentru că această sărbătoare ne găsește sănătoși și anul acesta.

Fie ca Ruga satului să fie prilej de bucurie și mândrie pentru fiecare căpâlnășan”, a declarat primarul Răzvan Pașca.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției