De numeroase ori atunci când presa ori suporterii încearcă să afle detalii din activitatea cluburilor de la noi, în special detalii de ordin financiar, li se răspunde că aceste informații sunt confidențiale ori irelevante pentru suporterii care, ni și li se dă de înțeles, au treaba lor, adică să cumpere bilete, abonamente și articole promoționale, să încurajeze echipa și să nu pună întrebări. Să-și cunoască locul de suporteri care va să zică. Iar justificarea este mai mereu următoarea: „nici în fotbalul civilizat nu se ofere astfel de informații“.

Ei bine, iată că am găsit (fără a ne propune chiar cu tot dinadinsul căutarea lor) tocmai în acel fotbal civilizat, două astfel de exemple, de dată foarte recentă. Pe site-urile echipelor portugheze Benfica și Sporting sunt prezentate principalele detalii financiare ale transferurilor a doi jucători importanți ai celor două echipe: Enzo Fernandez la Chelsea și Pedro Porro la Tottenham. Și vorbim aici de prezentări care conțin suma de transfer și felul cum sunt împărțiți acești bani: ce procent reprezintă grilele de formare și sumele de bani care merg către cluburile anterioare ale jucătorilor și de asemenea procentele care ajung la intermediari.

Nu întâmplător am dat aceste exemple. Benfica și Sporting nu sunt cluburi „breloc“, care să fie în proprietatea unui patron care să își investească proprii bani în aceste echipe. Sunt cluburi al cărui buget este format în mare măsură din contribuțiile a zeci de mii de membri cotizanți. Și atunci este firească această transparență. Veți spune că în România nu există cluburi cu membri cotizanți (minus câteva mici excepții). E adevărat însă majoritatea cluburilor de la noi beneficiază de sume consistente de la bugetul public, în special de la primării. Iar atunci cu atât mai mult ar fi imperios necesar, moral, organizatoric și juridic, ca aceste cluburi să ofere detalii despre cum cheltuie banii contribuabililor.

Vă imaginați așa ceva în fotbalul românesc? Și mai ales vă imaginați așa ceva la UTA? Deși conducerea noastră declarativ insistă că este una dintre cele mai „transparente“. Doar că această transparență este una mai mult mimată, dovadă o serie de informații relevante pentru suporteri și opinia publică ce nu sunt cunoscute și care atunci când sunt cerute, nu există răspuns sau răspunsurile prezentate trunchiat. Sigur, nu avem pretenția la informații confidențiale cum ar fi salariul unui jucător dar sunt multe altele relevante pentru un număr mare de suporteri, care pe rețelele de socializare își exprimă aceste curiozități și nedumeriri. Iată doar câteva dintre ele:

  • care este valoarea totală a datoriilor pe care le are în acest moment clubul UTA?
  • – concret către ce entități juridice sau persoane are datorii clubul UTA în acest moment și în ce cuantum fiecare?
  • care este bugetul de cheltuieli al clubului pentru acest sezon competițional?
  • – care este bugetul actual de salarii al clubului?
  • ce sume și care a fost proveniența lor au intrat în conturile clubului în acest sezon competițional până acum?
  • – care sunt sumele prognozate a mai intra în conturile clubului până la finalul acestui an competițional?

Sunt întrebări, din punctul nostru de vedere firești, care vizează siguranța și sănătatea clubului. UTA încasează milioane de lei atât din fondurile publice ale autorităților locale cât și din biletele, abonamentele și materialele promoționale achiziționate de suporteri. Ar fi putut încasa și mai mult dar cererile de deschidere a clubului și de primire de membri cotizanți au fost respinse fără nicio explicație și justificare. Dar chiar și așa, arădenii în general și suporterii UTA-ei în special, contribuie în mod esențial la bugetul acestuia. Au dreptul moral să știe cum sunt cheltuiți banii și care este situația clubului manageriat de o conducere care a reușit de-a lungul timpului să ajungă în ciudata postură în care nici nu investește dar nici nu este supusă analizei și votului de către cei care pompează bani în conturile clubului.

Sigur, nu suntem naivi. Experiența ne face aproape convinși că toate aceste întrebări vor rămâne fără răspuns în continuare. Bănuim și de ce. Obligată de regulamentele fotbalistice să prezinte o situație financiară generală pe site-ul clubului, pentru a obține licența UEFA, conducerea clubului a dezvăluit în primăvara trecută două bombe: datoriile de 2 milioane de euro la finalul anului calendaristic 2021 și faptul că veniturile din activități comerciale ale clubului în aceeași perioadă au fost 0 deși jumătate din oraș e îmbrăcată cu produse comercializate la fan-shop-ul clubului. Conflictul dintre o parte a suporterilor și conducerea clubului are la bază în primul rând aceste descoperiri și nu poveștile nemuritoare înșirate în comunicate asumate pe persoană fizică și publicate pe site-ul clubului.

Norocul conducerii că anul acesta rezultatele sportive sunt de așa natură că vor justifica probabil lipsa demersului de a obține licența pentru cupele europene. Și astfel în loc de mai multă transparență… nu vom avea nici cât până acum.

Recomandările redacției