migranti

Trei cetăţeni sirieni au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F Nădlac, în timp ce  încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, cu intenţia de a ajunge în Spatiul Schengen.

În data de 03.06.2015, în jurul orelor 23.00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, pe timpul executării unei misiuni, a depistat trei bărbaţi, care se deplasau pe jos, spre Ungaria, încercând să treacă ilegal frontiera de stat.

Cele trei persoane au fost reţinute la aproximativ 300 metri faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba de trei cetăţeni sirieni, cu vârste de 20 şi 27 ani, solicitanţi de azil in România, care au declarat că intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen.

„Poliţiştii de frontieră au întocmit celor trei bărbaţi acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei de Frontieră Arad, agent şef adjunct de poliţie Adelina Limban.

Recomandările redacției