Preşedintele Nicuşor Dan participă, astăzi, la Washington, la Consiliul pentru Pace, o iniţiativă a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
Din delegaţia şefului statului fac parte consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, arădeanul Marius Lazurca, consilierul prezidenţial pentru politici economice şi sociale, Radu Burnete, şi consilierul de stat din cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni, Vlad Ionescu.

Trump l-a numit ”premier” pe Nicușor Dan: ”Poporul român este fantastic”

„Prim-ministrul Dan al României, oameni minunați. Poporul român este fantastic, oameni fantastici, așa cum sunteți și voi fantastici. Și mulți dintre ei vin și muncesc în această țară și ne ajută în această țară, după cum știți, și sunt pur și simplu oameni foarte, foarte serioși”, a spus Donald Trump în discursul său.

Trump i-a criticat pe principalii aliați ai SUA care nu au aderat încă la Consiliul Păcii: „Se dau deștepți”

În ciuda prezenței a zeci de lideri mondiali, Trump a remarcat că multe țări — inclusiv Marea Britanie, Franța și Canada — au ales să nu accepte încă invitația la Consiliul Păcii.

„Aproape toată lumea a acceptat, iar cei care nu au acceptat, o vor face. Unii se dau mari, dar asta nu funcționează. Nu te poți da mare cu mine. Dar acesta este cel mai prestigios consiliu care a fost vreodată constituit.”, a spus Trump, potrivit Associated Press.

sursa: ProTV

Lasă un răspuns

Recomandările redacției