Alexandru Tudorie a debutat la UTA săptămâna trecută, în victoria „roș-albilor” cu 1-0 pe terenul celor de la FC Voluntari. Atacantul l-a înlocuit în minutul 71 pe Luckassen și s-a aflat pe gazon în momentul în care Fabry a marcat golul de trei puncte.

Sâmbătă, de la ora 14:00, UTA întâlnește Petrolul pe Arena „Francisc Neuman” într-un meci extrem de important pentru calificarea în play-off, iar „vârful” va avea oportunitatea să joace pentru prima dată la Arad din postura de fotbalist al „Bătrânei Doamne”: „Sunt nerăbdător să joc în fața suporterilor, abia aștept și voi da totul ca să-i mulțumesc. Și coechipierii mei sunt conștienți de acest lucru, pentru că e altceva să joci în play-off decât să joci în play-out. Sunt meciuri mult mai importante, lumea o să vină cu siguranță la stadion, am văzut și etapa trecută, am fost prezent la meciul cu Botoșani, cu penultima clasată, și am fost surprins să văd atât de multă lume, a fost stadionul plin. Meciul cu Petrolul va fi foarte important, mai avem patru meciuri, patru finale cred eu, dar trebuie să o luăm pas cu pas, iar primul pas este meciul de sâmbătă cu Petrolul. La cum ne-am pregătit în această săptămână, cred că vom arăta bine, am văzut băieții motivați și sper că vom lua cele trei puncte. Nu știu dacă va fi mai ușor pentru noi datorită absențelor din defensiva Petrolului, noi trebuie să ne facem jocul și nu trebuie să depindem de adversar. Trebuie să ne facem jocul nostru și eu cred că acesta este cel mai important lucru. Trebuie să demonstrăm că merităm să fim acolo sus. Fiecare meci va fi la fel până la final, suntem cinci echipe și diferența e de un punct sau două. Important este primul meci, apoi vom vedea. Este un meci de totul sau nimic, dacă învingem trecem peste ei, am văzut că și restul echipelor joacă între ele, așadar acesta ar fi un prim pas important pentru play-off”

În momentul în care și-a făcut debutul la nivel de seniori, în tricoul Oțelului, Tudorie a jucat alături de Alexandru Benga, care l-a și ajutat din mai multe puncte de vedere. Acum, cei doi sunt din nou coechipieri, iar prezența lui Benga a fost un element important pentru integrarea atacantului în vestiarul UTA-ei, care a trecut prin foarte multe schimbări în acest sezon: „Alex m-a ajutat să mă integrez aici la echipă, băieții m-au primit foarte bine, le mulțumesc și sper să facem lucruri frumoase împreună. Nu știu dacă echipa are probleme de omogenitate, eu i-am văzut bine pe băieți toată săptămâna. Și săptămâna trecută la fel, am făcut un joc bun și la Voluntari, pe mine mă interesează doar acest lucru, să fim cu toții bine la meci și să arătăm că merităm să fim în play-off”

Contractul atacantului cu UTA este valabil până la finalul acestui sezon, dar există și o opțiune de prelungire pentru încă un an.

FOTO: captură UTA Arad

 

Recomandările redacției