Elevii și profesorii termină miercuri, 29 noiembrie, cea mai scurtă săptămână de școală din acest an școlar, de doar trei zile. Aceștia merg la cursuri până miercuri inclusiv, urmând ca joi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și vineri, 1 decembrie, de Ziua Națională, să rămână acasă, fiind zile nelucrătoare prin Codul Muncii.

Următoarea vacanță este cea de Crăciun și începe pe 22 decembrie. Cu alte cuvinte, de luni, 4 decembrie, când se întorc la școală după cele două zile libere legale și weekendul 2-3 decembrie, elevii și profesorii mai au 3 săptămâni de cursuri.

În aceeași zi în care iau vacanță, vineri, 22 decembrie, se termină și modulul 2 din anul școlar curent, prevede structura anului școlar 2023-2024 stabilită prin ordinul de ministru (OME) 3.800.

Structura anului școlar:

Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

 

Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

 

Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

 

Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

 

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

 

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;

 

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

 

Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.

 

Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

 

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

 

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

 

Profesorul Cătălin Ciupală este de părere că ideea de structurare modulară a anului școlar este „foarte defectuoasă și nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală”. Acesta a spus că „modulele nu sunt corelate cu unitățile de învățare”, ceea ce creează dificultăți de învățare pentru elevi.

Sursa edupedu.ro

Recomandările redacției