Organele de cercetare penală din cadrul IPJ ARAD-SERVICIUL DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE, sub coordonarea procurorului de caz, au desfăşurat azi, 07.03.2024, un număr de două percheziţii domiciliare pe raza municipiului Arad, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală în domeniul comerţului virtual.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că reprezentantul legal al unei societăţi comerciale a indus în eroare mai multe persoane fizice cu domiciliul pe teritoriul naţional, prin comercializarea de soft-uri pentru pariuri sportive şi a încasat mai multe sume de bani, realizând astfel venituri nedeclarate organului fiscal.
Investigaţiile vizează o persoană juridică şi o persoană fizică.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost ridicate înscrisuri, un telefon mobil, o unitate de calcul şi suma de 17.190 lei.
Până în această fază a cercetărilor penale nu a fost stabilit în concret prejudiciul adus bugetului de stat.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.
Menţionăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.