Un bărbat în vârstă de 51 de ani a murit în urma accidentului dintre un  autocamion și un autoturism, care a avut loc la Săvârșin. În accident a fost rănită și o persoană, în vârstă de 19 ani, care prezintă politraumatism. A fost  transportată la UPU.

„Din nefericire, victma nu a răspuns manevrelor de resuscitare iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului medical. Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.

UPDATE: Reprezentanții IPJ au declarat:

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un eveniment rutier.

Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 65 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un autocamion pe D.N.7, în Săvârșin, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Toc.

Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul unui bărbat de 50 de ani, din Toc și rănirea unui tânăr de 18 ani, din Toc, ambii pasageri în autoturism.

Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a indicat că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

https://www.glsa.ro/accident-grav-la-savarsin-cu-doua-persoane-incarcerate-una-este-inconstienta/

Recomandările redacției