În ziua de 21 ianuarie a.c., polițiștii din Pâncota au fost sesizați despre posibile acte de violență, asupra unor câini, în extravilanul localității.

Din primele date, nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale, iar persoana bănuită, identificată ulterior, este cunoscută cu deviații comportamentale. În acest caz a fost aplicată o sancțiune contravențională, pentru nesupravegherea persoanei aflată în grijă.

În continuarea cercetărilor, au fost găsite cadavrele a doi câini, în afara localității Pâncota, fiind solicitată echipa operativă la fața locului, precum și polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor.

Cadavrele au fost transportate la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În baza probatoriului administrat, a rezultat suspiciunea rezonabilă că bărbatul ar fi săvârșit fapta, față de acesta fiind dispusă măsura internării nevoluntară la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad. Funcție de concluziile medicale, urmează a fi luate și alte măsuri legale, dacă se impun. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, pentru uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor.

FOTO: arhivă

Recomandările redacției