La datele de 19 și 20.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 28 de inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
Precizăm că printre persoanele reținute se află un cetățean canadian, acționar majoritar al fabricii situate în județul Iași, un agent de poliție și un psiholog.
În urma celor 121 de percheziții domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate 81.102 vape-uri, 3237 bucăți acadele, 1316 cutii și pungi conținând jeleuri, 169 cutii și borcane cu prăjituri, 3692 de recipiente de diverse mărimi, cantitatea de aproximativ 40 de tone cânepă industrială, 400 de cutii și borcane cu substanță vegetală, 169 semințe de canabis, 2 plante de canabis, cantitatea de 74, 2 litri substanță , 149 kilograme vape-uri stricate, sumele de 299.333 lei, 29.225 euro, 9.200 USD, 5 kilograme de argint sub forma a cinci lingouri, monede de argint, 23 de laptopuri și 65 de telefoane mobile.
S-a reținut că începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăți comerciale de pe raza județului Iași, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” ( jeleuri, prăjituri, drajeuri etc ) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.
De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive ( HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.
În cursul acestei zile, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Ploiești, Pitești, Timișoara, Cluj, Suceava, Bacău, Galați, Craiova, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Harghita, Satu Mare, Baia Mare, Brăila, Vrancea, Neamț, Buzău și a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul IGPR.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Actualitate 116
Percheziții de amploare în București și Ilfov, în urma deciziei CCR : șase persoane suspectate de propagandă extremistă
citește mai mult »