Astăzi, la ora 15:40, Serviciul Voluntar de Pompieri din Șagu a fost anuntat de un trecător cu privire la un incendiu de vegetație uscată, cu pericol de extindere spre locuințe.
Echipa de intervenție, formată din 8 voluntari, a ajuns rapid la fața locului, reușind să oprească propagarea flăcărilor înainte ca acestea să ajungă la casele din zonă.

Din primele informaţii, incendiul a fost provocat de inconştiența unor persoane.

“Facem un apel ferm la cetățeni să nu aprindă focul în spaţii deschise, fără a lua toate măsurile de siguranță, întrucât un gest de neglijență poate deveni un pericol major, cu pagube materiale importante sau chiar cu pierderi de vieți omeneşti”, susțin pompierii din Șagu.

Screenshot

Recomandările redacției