În urma unor verificări efectuate de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții, respectiv cei cu atribuții de control comercial din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, în data de 06.11.2024, a avut loc operațiunea de ridicare, pe cheltuiala proprietarului, a unui container amplasat ilegal pe domeniul public.

Menționăm că proprietarul unei societăți comerciale a plasat pe domeniul public ghereta respectivă, în care se desfășurau activități comerciale, fără a deține de la Primăria Municipiului Arad un acord de ocupare domeniu public, ignorând cele șase amenzi aplicate anterior de agenții constatatori din cadrul Poliției Locale.

Prin urmare, proprietarul a primit o nouă amendă în cuantum de 2.500 lei, aplicată de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate și Control Comercial și o sesizare penală înaintată de Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, fiind obligat să achite și cheltuielile de ridicare a containerului de pe domeniul public.

Activitatea de ridicare a gheretei ilegale a fost efectuată de către S.C. RECONS S.A., siguranța traficului auto și pietonal fiind supravegheată de echipaje ale serviciilor de ordine publică și circulație rutieră, prezente la fața locului alături de colegii din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal.

Precizăm faptul că polițiștii locali vor monitoriza în continuare respectarea de către societatea comercială a prevederilor HCLM nr. 586/2021 privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor în municipiul Arad.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției