Tensiunile dintre India şi Pakistan au escaladat şi mai mult după ce un înalt oficial pakistanez a susţinut, miercuri dimineaţă, că are ”informaţii credibile” că New Delhi va desfăşura o acţiune militară împotriva Islamabadului.

Acțiunea ar fi programată în decursul următoarelor două zile, potrivit CNN.

Afirmaţia vine după ce atât Statele Unite, cât şi China au îndemnat la reţinere.
”Pakistanul are informaţii credibile că India intenţionează să desfăşoare o acţiune militară împotriva Pakistanului în următoarele 24-36 de pre”, a afirmat ministrul Informaţiei din Pakistan, Attaullah Tarar, într-o postare pe X, în cursul nopţii. El nu a dat detalii privind ce dovezi a folosit Pakistanul pentru a face această acuzaţie.
Declaraţia lui Tarar vine la doar o săptămână după ce militanţii au masacrat 26 de turişti în oraşul de munte Pahalgam din Caşmirul administrat de India, un atac care a provocat o puternică indignare.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției