Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul D.T.A. sub aspectul săvârşirii infracțiunii de viol asupra unui minor, în formă continuată.
În perioada aprilie 2025 – martie 2026, inculpatul D.T.A., în vârstă de 38 ani de ani, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale normale cu persoana vătămată Ţ.A.M., în vârstă de 15 ani la vremea respectivă.
Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul a câştigat încrederea minorei folosindu-se de calitatea sa de concubin al surorii persoanei vătămate.
În data de 05.07.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.