Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit un autoturism marca Volkswagen Kombi 7HC, în valoare de 30.000 de euro, căutat de autorităţile din Germania.

În data de 09.10.2021, în jurul orei 11.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Kombi 7HC, fabricat în 2016.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 10.03.2021.

Autoturismul, în valoare de 30.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției