Una dintre cele mai frumoase investiții turistice din județul Arad a fost recepționată vineri, în comuna Bârzava. Locul ales de administrația comunei oferă o panoramă superbă asupra Văii Mureșului, dar și un acces rapid și facil. Este vorba despre vârful dealului din Căpruța, cunoscut de localnici ca Vârful Vii, iar accesul se face direct din DN 7 și nu necesită mai mult de 3 minute cu mașina. Bineînțeles, pentru cei dornici de mișcare, se poate și pe jos, drumul fiind proaspăt asfaltat.
În timp ce urci poți admira împrejurimile deosebite cu care te răsfață zona, se poate vedea și linia șerpuitoare a râului Mureș, dar te poți împrieteni și cu căprioarele sau cerbii pe care administrația comunei i-a achiziționat pentru a începe înființarea unei mini-grădini zoologice, care cel mai probabil se va dezvolta în timp prin găzduirea și a altor viețuitoare.
Efortul fizic, de vreo câteva minute, este recompensat atunci când ajungi în vârf de o panoramă asupra întregii văi a Mureșului, dar și de locuri special amenajate pentru fotografii, bănci care îți pot oferi momente de introspecție, să poți savura liniștea și frumusețea zonei, de reflecție, dar și de reculegere, Crucea imensă ridicată în cinstea eroilor din comună care au căzut în cele două războaie mondiale, loc special unde poți savura un grătar sau să faci poze cu inscripția “Comuna Bârzava”, care luminează noaptea DN 7.
Monument pentru istoria comunei
“Prima troiță care a fost ridicată în acest loc a fost în 1945, în amintirea vremurilor de restriște. Crucea a fost ridicată în amintirea eroilor, a văduvelor de război și a orfanilor. Crucea din lemn ridicată atunci a rezistat până prin anii 1960, când a fost lovită de fulger. Cetățenii satului Căpruța au mai ridicat una în anul 1975, dar nici aceasta nu a rezistat mult. Anul acesta am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ridicăm noi această Cruce.
Tot aici, după ce am ridicat Crucea, ne-am gândit să găsim un spațiu cu potențial turistic pentru a scoate comuna Bârzava în evidență.
Avem în zonă trasee turistice, se poate merge până în Valea Frumoasă. Avem de asemenea un țarc de animale sălbatice, trei carpatini și doi lopătari. Mai avem și o filigorie unde putem să ne retragem și alte lucruri menite să atragă cât mai mulți curioși.
Vreau să mulțumesc celor care ne-au sprijinit: Ocolul Silvic Piatra Cerbului, în frunte cu domnul Vică Sas, Grupei de Vânătoare Crișana, Consiliului Local și nu în ultimul rând domnului ministru Mihai Fifor”, a declarat Gabriel Faur, primarul comunei Bârzava.
Un reper unic pe toată Valea Mureșului
“Am simțit din nou ce înseamnă puterea unei comunități unite. Am fost alături de excepționalul nostru primar, Gabi Faur și de oamenii din Bârzava, într-un moment care mi-a ajuns direct la suflet: inaugurarea troiței din satul Căpruța, un loc în care istoria, credința și recunoștința se împletesc într-un mod cu totul special.
Această troiță nu este doar un monument. Este un semn al memoriei colective, un gest de iubire față de înaintașii care au dus mai departe spiritul Văii Mureșului și care au știut să-și apere locul, familia și identitatea. E o mărturie a faptului că, oricât ar trece anii, rădăcinile noastre rămân neclintite.
Chiar dacă investiția este una de suflet, ea va deschide drumuri noi și pentru turismul local. Troița din Căpruța devine, de astăzi, un reper unic pe toată Valea Mureșului, până la Deva — o invitație pentru oricine vrea să descopere frumusețea și autenticitatea acestor locuri.
Sunt convins că acest monument va trece proba timpului și va vorbi, peste ani, despre viziunea unui primar care a ales să cinstească memoria și gloria celor care au făcut din această vale o casă demnă de respect.
Bravo, Gabi! Profundă considerație pentru ceea ce construiești aici, cu suflet și responsabilitate”, a declarat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
La eveniment au participat, pe lângă oficialități locale, reprezentanți ai Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei, subprefectul Marius Sulincean, primarii comunelor Vărădia de Mureș și Păuliș, Florin Tripa, președintele executiv al PSD Arad, Samuel Dragoș, președintele PSD la nivel de municipiu și foarte mulți oameni simpli din comună care s-au arătat extrem de încântați de noua investiție.
Toată lumea a fost invitată la finalul slujbei de sfințire a Crucii, săvârșită de cinci preoți, la o agapă care a constat în plăcinte de post sau cu brânză, sarmale după pofta inimii și băuturi de tot felul.
La eveniment a fost prezent și fostul senator Eusebiu Pistru, un apropiat al comunei Bârzava, dar și al primarului Gabriel Faur. “Este una dintre cele mai frumoase investiții pentru o comună din județul nostru. Îl felicit sincer pe prietenul meu Gabi pentru ceea ce a făcut aici și nu numai, pentru ceea ce face și pentru ce va mai face pentru această minunată comunitate, de care mă simt foarte legat”, ne-a declarat Pistru.
De asemenea, Lucian Hapca, viceprimarul comunei, ne-a declarat: “Ne bucurăm că am reușit să facem locul acesta frumos, care are și o însemnătate istorică pentru noi. Investiția pe care am inaugurat-o astăzi aici cuprinde Crucea dedicată eroilor, filigorie, băncuțe, spațiu special pentru realizat fotografii, grădină zoologică. Cei care vor să viziteze acest loc mai dispun de trasee turistice de aproximativ 15 kilometri, de biciclete. Se poate coborî la Valea Frumoasă, la camping, sau la Dumbrăvița. De altfel, întreaga zonă merită vizitată.
Sperăm ca anul viitor să reușim să investim mai mult în acest loc, să dezvoltăm țarcul destinat animalelor sălbatice și multe altele”.
LIVE pe pagina de Facebook a GLASUL ARADULUI








Excepțional. Foarte frumos. Merita respect maxim.
Am trecut de multe ori prin comună. Peisaje frumoase și aer curat.
Încă o data-pentru toți ce implicați și nu numai-Stimă, respect și considerație.!
Doamne ajut🙏
Îmi face o deosebita placere sa aud că se mai face ceva, și turistic prin Arad, colond țara, mai ales BUCOVINA DE UNDE M-AM NĂSCUT, Prin ceea ce ați făcut locului mă indemnati să vă fac o vizită din Bihor, că tare frumoasă este tara aceasta UNICĂ ÎN LUME PRIN OAMENI FRUMOȘI ȘI LOCURI, 🙏💐🤗🇦🇩💗
da fifor bravo prin prezenta și atenție pomi fructiferi mai rasleti sigur o reinppadurire da arbuști popasuri drum pietruit salcâmi și multicolori dar si o stimulare de cogenerare