uavUniversitatea Aurel Vlaicu a câştigat două proiecte Erasmus+, depuse pe axa KA 2–Cooperare şi inovare prin schimb de bune practici. „Erasmus + este noul program pentru educație, formare, tineret și sport, cele două proiecte fiind câştigate de doamna prof. univ. dr. Gabriela Kelemen, pe care vreau să o felicit cu această ocazie.  Primul proiect câştigat se numeşte «SPSM-Employabilité en Europe -Sănătate publică şi sănătate mintală: nevoi, formare şi angajabilitate». Beneficiarii acestui proiect sunt persoanele cu tulburari psihice, obiectivul principal al proiectului este schimbul de bune practici privind integrarea socială a acestor persoane prin crearea unor locuri de muncă adaptate particularităţilor lor. Cel de al doilea proiect  se numeşte «What really matters». Este un proiect de parteneriat strategic în domeniul formării profesionale şi îşi propune realizarea consilierii în carieră a tinerilor: liceeni din clasele terminale şi studenţi. În cadrul proiectului sunt parteneri români şi străini, dintre care amintim: Nicosia-Cipru, Turcia, Ungaria-Universitatea Szent Istvan şi Universitatea Aurel Vlaicu. Cu acest prilej se va realize o platformă on-line între universităţile partenere”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV. La rândul său, şi prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, a ţinut să o felicite pe prof. univ. dr. Gabriela Kelemen. „Colegii noştri scriu multe proiecte şi le câştigă. Ne bucură acest fapt. Sperăm că doamna Kelemen, care a depus şi câştigat multe proiecte să continue această activitate şi să ne aducă cât mai multe parteneriate”, susţine prof. univ. dr. Ramona Lile. Prof. univ . dr. Gabriela Kelemen a ţinut să menţioneze că proiectele au fost câştigate datorită muncii în echipă. „Cele două proiecte se vor finalia cu o conferinţă internaţională şi cu elaborarea unor ghiduri de bune practici”, a încheiat prof. univ. dr. Gabriela Kelemen.

Recomandările redacției