Universitatea Cluj a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a doua a Superligii.
UTA a deschis scorul prin Zsori, în minutul 30. Pentru U. Cluj a egalat Capradossi ’58.
La finalul meciului, Neluţu Sabău a oferit mai multe declaraţii.
Antrenorul a fost foarte dezamăgit şi a precizat că echipa lui ar fi trebuit să câştige.
„Sunt foarte dezamăgit. Trebuia să câştigam la cum am arătat în cele două reprize. Am controlat jocul, am avut ocazii. Am luat gol destul de uşor. Ştim problemele noastre, ce ne lipseşte. Le-am spus şi lor. E foarte greu să spun şi aici, vreau să mă abţin.
Le-am spus-o lor, sper că au înţeles mesajul, e foarte important ce le-am spus. N-a fost o discuţie intensă, a fost o discuţie foarte corectă. Le-am spus ceea ce era nevoie să audă. Cei care sunt inteligenţi au înţeles, iar eu sper că toţi sunt.
Dacă au înţeles mesajul, rămân aici, dacă nu, nu e nicio problemă! Dacă sunt probleme, plec eu, dar cine rămâne aici trebuie să ştie cum să se comporte.
Oamenii n-au pretenţii să avem nişte superexecutii, dar vor pasiune, vor să luptăm pentru fiecare minge. Am făcut trei schimbări la pauză, trebuia să facmai multe, dar existau riscuri de accidentare, pentru că nu sunt pregătiţi cu toţii fizic.
Voi avea discuţii individuale, sunt jucători pe care mă bazez, în unele momente îi laud, dar când e rău trebuie să realizezi, să îţi schimbi atitudinea şi să te comporţi total diferit”, a declarat supărat Sabău.