După ce pe 20 septembrie au avut un vernisaj comun la Békéscsaba, Asociația Foto Club Arad și Atelierului Foto Márvány din Békéscsaba organizează un nou vernisaj fotografic de excepție care încununează cei 20 de ani de când colaborează în domeniul fotografiei.

Vernisajul salonului comun al celor două cluburi va avea loc vineri 17 octombrie 2025, ora 17 la Atrium Mall Arad, Etaj 1.

Veți putea admira 48 de imagini realizate de 36 de autori.

“Cu acest prilej va fi prezentat un album fotografic aniversar tipărit și un slideshow cu imagini de amintire din 2005 până în prezent. Va fi disponibilă și o variantă digitală a albumului după eveniment. Albumul și afișul au fost concepute de Barabas Ferenc, președintele clubului din Ungaria”, ne transmite Mircea Octavian Boran, președintele Asociaţiei Foto Club Arad.

Clubul este fondat în 1968.

20 de ani de colaborare

După înființarea sa în 1997, Atelierul Foto Márvány a încercat să stabilească legături cu cluburile foto din așezările maghiare din jur.

Aceste legături au fost stabilite, iar ulterior s-a sugerat că ar fi o idee bună să se caute cooperarea cu cluburile maghiare de peste graniță. Era începutul anilor 2000 pe atunci, cu așteptarea plină de speranță a aderării la UE, deoarece aceasta aducea cu sine oportunități noi și împlinitoare, inclusiv pentru comunitățile care se ocupau de fotografie.

Bazsó Imre, președintele de la acea vreme, îl cunoștea personal pe Ferenc Kelen, o figură definitorie în istoria fotografiei din Arad, care este unul dintre fondatorii Foto Club Arad în anul 1968. De fapt primul club în Arad a fost înființat în 1906.

“Așa a și fost, in anul 2005, adică de acum 20 de ani ținem legătura împreună între cele două cluburi din Ungaria și România.

De atunci, ne-am întâlnim la expoziții anuale reciproce și prezentăm fotografii alese liber sau tematice, de obicei din recolta anului precedent.

Pe lângă aceste expoziții am mai participat împreună și la alte evenimente deosebite: vernisaje de fotografie, conferințe în domeniu, slideshow-uri și altele.

Expozițiile Atelierului Foto Márvány au loc în iulie în Arad, iar expozițiile Asociației Foto Club Arad au loc în septembrie la Casa Comunitară Lencsés din cadrul Centrului Cultural Csabagyöngye.

Aceste expoziții și activități continuă și în prezent.

În 2009, prima tabără creativă comună a avut loc la Békésszentandrás, iar ulterior ne-am întâlnit anual în locații din Ungaria și România pentru fotografie comună. Uneori doar în ziua de deschidere a expoziției respective, alteori ca parte a unei excursii de mai multe zile.

Alte tabere de fotografie care au întărit colaborarea și prietenia dintre noi au fost la: Kétegyháza, Valea Boga, Peștera Meziad, Hațeg, Danfok, Békéscsaba, Dunăre, Mezöhegyes, Roșia Montană, Eger (în 2014 și 2025), Oravița.

Din anul 2017 fotografi din Békéscsaba, dar și din Gyula participă la Salonul Internațional Ars Fotografica organizat de colegii din Arad.

În anul 2024 patru cluburi (Clubul Foto Székely Aladár Gyula, Asociația Slash Light Oradea, Asociația Foto Club Arad și Atelierul Márvány Békéscsaba) au organizat o serie de expoziții tematice de amploare sub titlul „Foc și Apă”, care au prezentat fotografii realizate la evenimente legate de natura de ambele părți ale graniței sau la evenimente legate de subiect, care au fost apoi prezentate în expoziții în aer liber la sediile cluburilor participante precum și la Salonta

Este o decizie comună din partea ambelor cluburi să continue relația și colaborarea.

Astfel de atelier foto comune oferă o oportunitate creativă reală de a dezvolta în continuare perspectivele noastre fotografice și de a învăța despre soluții și posibilități tehnice legate de fotografie.

Se poate spune că, în cadrul relației care durează de 20 de ani, întâlnirile pline de bună dispoziție i-au transformat pe membrii celor două cluburi în adevărați prieteni și, astfel, prin intermediul fotografiei ca verigă de legătură, relațiile umane reale au devenit complete.

De-a lungul anilor am fost sprijiniți activ de mai multe persoane și organisme din România și Ungaria cărora le mulțumim frumos:

·         Primăriilor din Arad și Békéscsaba

·         Takács Péter, Director Casa Comunitară Lencsés

·         Bognár Levente, fost Vice Primar Arad

·         Bazsó Imre, fost Președinte Atelier Foto Márvány

·         Katona Péter, fost Președinte Atelier Foto Márvány

·         Barabas Ferenc, Președinte Atelier Foto Márvány

·         Boran O. Mircea, Președinte Asociația Foto Club Arad”, spun organizatorii.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției