Polițiștii orașului Ineu au fost sesizați, în dimineața de 5 septembrie 2025, în jurul orei 4:20, despre faptul că, în parcarea unui local de pe D.J. 792, de lângă orașul Ineu, a avut loc o agresiune.

Din primele verificări, a reieșit că un tânăr, aflat în stare de ebrietate, ar fi fost lovit de o altă persoană, a cărei identitate nu a putut fi stabilită la momentul sesizării. Victima a fost transportată la o unitate medicală, în vederea evaluării stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru lovire sau alte violențe.

În continuarea cercetărilor, a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Ineu, bănuit de săvârșirea infracțiunii. Totodată, din cauza gravității rănilor suferite de victimă, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, în vătămare corporală.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi luate și alte măsuri preventive, dacă se impun.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției