Prima victorie în deplasare a UTA-ei din acest play-out vine pe terenul Politehnicii Iași. Arădenii au învins cu 2-0, după reușitele semnate de Imoh Ezekiel și Kevin Luckassen și au urcat din nou pe prima poziție în play-out, având un punct avans față de a doua clasată, Oțelul. De cealaltă parte, ieșenii sunt ultimii cu două etape înainte de final și au nevoie de puncte pentru a mai spera măcar la un loc de baraj.

Începutul de meci a fost foarte echilibrat, singurele oportunități din prima jumătate de oră venind din șuturi de la distanță. Mai întâi, Omondi a tras de la 22 de metri iar balonul a trecut de puțin pe lângă poarta apărată de Lung jr., iar apoi Iacob a prins în doi timpi un șut trimis de la 28 de metri de Marchioni. În minutul 35, Bettaieb a intrat în careul UTA-ei și a driblat doi adversari, dar șutul a fost blocat. După un minut, Omondi l-a lansat excelent pe Micovschi în careul advers, acesta a încercat să-i centreze lui Luckassen, dar Lung a reușit să intervină și să prindă balonul. Mai apoi, ieșenii au avut o nouă ocazie, la o lovitură de colț. Balonul trimis în careu a fost deviat ușor spre poartă de Bouhenna, iar Iacob a avut o intervenție fantastică și a respins cu piciorul. Căpitanul UTA-ei a fost la post și în ultimul minut al reprizei, când a prins un nou șut trimis de la distanță de Marchioni.

Ieșenii au început mai bine partea secundă și au avut mai multe faze la poarta lui Iacob, însă defensiva arădeană s-a descurcat bine. În minutul 58, Trif a trimis o centrare din stânga pentru Rareș Pop, aflat într-o poziție bună în careu, însă șutul acestuia l-a lovit în spate pe Ispas și a ieșit în corner. După câteva minute, arădenii au înscris primul gol al meciului. Ezekiel l-a lansat pe contraatac pe Pop, acesta a avansat și i-a trimis în stânga lui Omondi, kenyanul a întors pentru același Pop, care a trecut printre doi adversari și a trimis în fața porții, de unde Imoh Ezekiel a împins mingea în plasă. Utiștii au plecat pe un nou contraatac în minutul 68, când Luckassen l-a găsit pe Rareș Pop cu o pasă lungă. Juniorul utist a avansat și a centrat în careu pentru Căpușă, al cărui șut a fost respins de portarul Lung jr. În minutul 70, „centralul” Andrei Chivulete a dictat penalty pentru gazde după un presupus henț comis în careu de Mihai, dar după ce a urmărit faza pe monitorul VAR a schimbat decizia, deoarece balonul îl lovise în cap pe mijlocașul echipei „roș-albe”. Cu un sfert de oră înainte de final, Stolnik și-a salvat echipa de două ori, respingând mai întâi un balon din fața porții, iar la faza următoare chiar de pe linie. În minutul 83, Stahl a scăpat în partea dreaptă și a încercat să îi centreze lui Luckassen, însă Bouhenna a reușit să intervină în ultima secundă. După un minut, Căpușă i-a trimis lui Ezekiel, care a deviat pentru Kevin Luckassen, iar acesta a avansat până în careu și a înscris cu un șut la colțul lung. Devierea nigerianului a fost decisivă, pentru că în cazul în care mingea trimisă de Căpușă ar fi ajuns direct la Luckassen, atacantul s-ar fi aflat într-o poziție de offside. Ieșenii au forțat pe final în căutarea unui gol, dar defensiva utistă a rezistat și „roș-albii” au obținut un nou succes.

Pentru utiști urmează meciul cu FC U Craiova de la Arad, care se va disputa luni, 6 mai, în cadrul penultimei etape din play-out.

Formații:

Politehnica Iași: Lung jr. – Todoroski, F. Ilie, Bouhenna, R. Ispas (Allanzinho 63) –  Marchioni (Jatoba 79), Bordeianu – Stefanovici, Al. Roman, Bettaieb (Kabran 72) – S. Buș (Harrison 63). Rezerve neutilizate: Ailenei – Martac, Katanec, Samayoa, Itu, Saghiri, Gheorghiță, An. Ciobanu. Antrenor: Tony da Silva

UTA: Iacob – Rodrigues (Căpușă 46), Stolnik, Conte, Lawrence (Ezekiel 55) – Vulturar (A. Lopez 77), Cr. Mihai – R. Pop (Stahl 72), Omondi, Micovschi (Trif 55) – Luckassen. Rezerve neutilizate: Kucher – An. David, Iurasciuc, Tudorie. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Andrei Chivulete – Andrei Constantinescu (ambii din București), Alexandru Vișan (Galați). Rezervă: Andrei Moroiță. Camera VAR: Claudiu Marcu și Alexandru Filip (ambii din Constanța).

Observator FRF: Marian Salomir (Cluj)

Delegat LPF: Dan Potocianu (București)

FOTO: UTA Arad

Lasă un răspuns

Recomandările redacției