România se confruntă cu o presiune fiscală fără precedent în ultimii ani, iar majorarea TVA devine din ce în ce mai plauzibilă în discursul economic. Mesaje de alarmă vin atât din partea analiştilor financiari internaţionali, cât şi a economiştilor români, pe fondul deteriorării echilibrelor macroeconomice. În centrul acestei dezbateri se află avertismentul băncii austriece Erste şi reacţia preşedintelui Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, scrie Termene.ro.
Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, avertizează că „România va avea o curbă de sacrificiu, nu peste mult timp”. Într-un discurs critic, susţinut la Prima News, Dăianu a spus că guvernanţii au reluat greşelile din perioada 2009–2010, dar de data aceasta fără susţinerea unui acord FMI, scrie Termene.ro.
“La noi nu a existat suficientă cugetare, nu a existat înţelepciune. Nici măcar nu s-a învăţat din erori. Există, poate, această logică: forţăm nota acum, pentru că trebuie să facem investiţii, după care intrăm într-o curbă de sacrificiu”, a adăugat el.
În opinia sa, spaţiul pentru reducerea cheltuielilor este aproape epuizat, iar o corecţie a deficitului de două puncte procentuale din PIB în 2025 necesită şi creşteri de venituri. În acest context, economiştii vorbesc deschis despre necesitatea majorării TVA sau a introducerii unei cote unice reale, fără excepţii şi facilităţi, potrivit Termene.ro.