Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad din data de 09.09.2025, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale față de inculpatul C .I. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.
În data de 09.09.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luarea măsurii preventive a arestului preventiv față de inculpatul C. I. G. pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.09.2025 şi până la data de 08.10.2025 inclusiv.
În esență s-a reținut că:
În data de 27.03.2025, în jurul orei 05:00 în timp ce persoana vătămată M. M. se afla singură la domiciliul din comuna Macea, întinsă în pat, inculpatul C. I. G. a pătruns fără drept în locuința acesteia, s-a urcat cu picioarele imobilizându-i mâinile și i-a introdus organul genital în gură, moment în care persoana vătămată l-a mușcat, iar acesta a părăsit imobilul.
Ce a vrut,asta a găsit.Dacă îl secționa era mai coșeră treabă.Învățare de minte.
Capul face,capul trage.
Învățare de minte dacă o avea