Miercuri, 13 decembrie 2023, începând cu ora 14:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la lansarea volumului „Enciclopedia arhitecților din Banat. 1700-1990. Studii și cercetări legate de etapele și stilurile arhitecturale reprezentative”, semnat de dr. arh. Gabriel Székely, conferențiar universitar în cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologii Aplicate a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Volumul, aflat la cea de-a patra ediție, este rodul unei cercetări aflate în continuă dezvoltare și care analizează trei secole de dezvoltare arhitecturală, cu accent pe activitatea acelor arhitecți, ingineri și meșteri constructori care și-au pus amprenta asupra patrimoniului construit în regiunea Banatului. Conceput ca un detaliat reper biografic și bibliografic, volumul tratează sistematic în prima parte a cercetării, evoluția culturală, istorică și arhitecturală din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, pornind de la arhitectura barocă a secolului al XVIII-lea, secolul al XIX-lea, momentul 1900, trei capitole dedicate diferitelor orientări din perioada interbelică și un capitol dedicat anilor 1945-1990. În cea de-a doua parte a volumului, cititorul descoperă un minuțios elaborat dicționar al arhitecților și/sau profesioniștilor asimilați acestora, personalități remarcabile în acest domeniu care au lăsat opere remarcabile în această regiune, în special la Timișoara și la Arad. Organizatorii vor iniția un dialog inedit și deschis în Sala „ASTRA” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, despre o carte ce reflectă istoria arhitecturii și culturii locale și regionale. Volunul poate constitui o resursă bibliografică utilă de cercetare și expunere a trecutului și prezentului, alături de conf. univ. dr. arh. Gabriel Székely, arhitect dr. Teodor Octavian Gheorghiu, de istoricii arădeni Puskel Péter și Ujj János, moderator fiind prof. Ioana Nistor.