În data de 25 ianuarie 2024 au fost luați în custodie publică și introduși în Centrul pentru Refugiați Arad 19 străini din Bangladesh, după ce au fost depistați în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei cu Ungaria. Astfel, vizele de muncă ale acestora au fost revocate, întrucât nu au respectat scopul pentru care au fost obținute, ulterior pe numele acestora au fiind emise decizii de returnare sub escortă, existând riscul sustragerii de la măsura plecării voluntare de pe teritoriul României. Aceștia au fost îndepărtați de pe teritoriul României prin Aeroportul Internațional Cluj Napoca, în data de 03 februarie 2024.
De asemenea, la data de 4 aprilie 2024 au fost introduși în centru 12 străini din Sri Lanka, care au fost depistați când încercau să treacă fraudulos frontiera României cu Ungaria în data de 3 aprilie, ascunși într-o autoutilitară, într-un compartiment destinat transportului de marfă. Și aceștia din urmă au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României prin Aeroportul Internațional Cluj Napoca, în data de 14 aprilie 2024.