În acest weekend a sosit și rândul comunei Livada să sărbătorească. Iar organizatorii au pregătit o serie de evenimente pentru cele două zile ale comunei. „Parcul Central din Livada este gazda Zilelor Comunei noastre, care se vor desfășura în această sâmbătă și duminică. Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună comunitatea noastră și bucuria de a fi acasă, la Livada“, este invitația lui Adrian Țolea, primarul comunei Livada.

Inaugurarea celui mai frumos parc din județul Arad

Sâmbătă, la ora 18.00, se va inaugura cel mai frumos loc de joacă din județul Arad, situat în Parcul Central din Livada. Și pentru că tot va fi inaugurat, imediat după aceea sunt organizate jocuri, dansuri și karaoke cu Alinuția Kids Party⁣, avându-i invitați speciali pe îndrăgiții Masha & Ursul⁣.

Spectacol folcloric, gimnastică aerobică și muzică ușoară

De la ora 19.00, va avea loc un spectacol folcloric cu Ansamblul Cununița al UVVG Sântana – Arad⁣, avându-i ca soliști pe Monica Groza, Ema Crihan, Liliana Păiușan, Alexandru Pop Zarăndean⁣.

Invitați:⁣ Ansamblul Românașul – Zădăreni⁣ și Ansamblul Ghioceii Podgoriei – Ghioroc⁣.

Promovarea talentelor autohtone

În deschidere, pe scenă vor urca mai mulți tineri artiști, dar extrem de talentați, chiar din comuna Livada: Daria Drăgoi, Luca Mladin (saxofon), Tania Tamaș, Patricia Petri, Larisa Cira, Carina Bîgu, Viorel Papuc (la nai)⁣, Răzvan Nuțiu.

La ora⁣ 21:00, este rândul Cercului de gimnastică aerobică de la Palatul Copiilor Arad și Acs Gymteam Arad să impresioneze publicul, după care urmează un spectacol de muzică ușoară cu soliști de la Palatul Copiilor Arad: Anastasia Nan, Cristian Galofca sau Anca Roxana Loboș.

Seara de sâmbătă se încheie cu DJ Party – DJ Alex Astro- muzică și atmosferă de vară.

Duminică

A doua zi, duminică, tot în Parcul Central, pe scenă vor urca, de la ora 17.00: Corul Bisericii Reformate – Sânleani⁣; Fanfara Bisericii Penticostale Maranata – Sânleani;⁣ Corul și Fanfara Bisericii Penticostale Betezda – Livada⁣.

Spectacolul folcloric începe la ora 18.00, cu Luciana Giurgiu cu formația⁣ și Tinu Vereșezan cu formația⁣.

Ceremonii oficiale

Nu lipsesc momentele festive și emoționante: decernarea diplomelor pentru 50 de ani de căsătorie⁣ și acordarea titlurilor de “Cetățean de Onoare” al Comunei Livada⁣.

Aurel Tămaș și focuri de artificii

De la ora 21:00, pe scenă va urca invitatul special al zilei de duminică: Aurel Tămaș și grupul instrumental Băndașii de la Cluj.

Sărbătoarea comunei Livada se încheie spectaculos, cu un foc de artificii.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției