Zilele comunei Șimand au loc în acest weekend,
30 – 31 august, în Parcul de lângă Sala de Sport.
”Dragi șimăndani și prieteni ai comunei noastre,
vă invităm cu drag la cel mai așteptat eveniment al anului – două zile pline de tradiție, muzică, dans și voie bună!
Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți, ansambluri folclorice, interpreți de renume, dar și tineri talentați din comuna noastră.
Vom sărbători împreună sportivii, copiii și valorile locale”, a declarat Florin Dema, primarul comunei Șimand.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de DJ Nick cu o discotecă în aer liber.
Prezentatori: Mihaela Suciu , Felicia Stoian și Sorin Ghilea.
Două zile în care Șimandul vibrează prin muzică, tradiție și bucuria de a fi împreună!
Nu ratați ocazia de a trăi momente de neuitat alături de familie și prieteni!
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Șimand, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Arad.
Sâmbătă vor evolua pe scenă următorii artiști: Elena Șerb, Lia Bereș, Aurel Budugan, Diana Mihuț, Denisa Cristea și va avea loc premierea sportivilor de la CS Șoimii Șimand.
Apoi va avea loc Concursul “Cântec din Câmpia Crișului Alb – ediția a III. Vor mai evolua soliștii Vlad Șerban, Daniela Han și Orchestra Rapsodia. Ansamblul Românașul va fi de asemenea pe scenă. Vor urma apoi recitalurile susținute de Viorel Papuc, One Shot, Vescan și DJ Nick.
Duminică, tot de la ora 16.00, vor urca pe scenă: Ansamblul Podgorenii Păulișana, Tania Țurcan și Formația Flavius Ungurean, Ansamblul Garofița Șimand, Banda veselă, Oana Miron și Alex Selegean, Răzvan Moț, Gabi Stoica, Ansamblul Voitegeana, Ciprian Roman, Roxana Goia, Sorin Cheban Năstăsie, Felicia Stoian, Ramona Vița și Oana Bozga.