În perioada 1–2 august 2026, comuna Vinga a găzduit o nouă ediție a Zilelor Comunei, unul dintre cele mai așteptate evenimente din vestul județului Arad. Timp de două zile, localnicii și vizitatorii s-au bucurat de un program artistic divers, care a îmbinat muzica, dansul popular și momentele de divertisment, într-o atmosferă de sărbătoare.

Pe scenă au urcat Formația Select și Andreea Vand, Andreea Voica, Adrian Stanca, Cornel Borza, Patricia Fermendjin, Diana Mihuț, Ana Maria Șelariu, Valentin Vădrariu, Tania Turcan și Formația Flavius Ungurean, iar ansamblurile folclorice Zestrea Vingăi, Bulgarče, Veselka și Arădeanca au adus în prim-plan frumusețea dansului și a portului popular. Evenimentul s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.

Primarul comunei Vinga, Ioan Negrei, a declarat că se bucură că tradiția acestui eveniment continuă și că, în ciuda unui context financiar mai dificil, comunitatea a răspuns din nou prezent.

„Mă bucur că și în acest an am reușit să organizăm Zilele Comunei Vinga, un eveniment care se desfășoară de peste 20 de ani și care a devenit o tradiție pentru comunitatea noastră. De când sunt primar, din 2012, ne-am dorit ca fiecare ediție să fie mai bine organizată decât cea precedentă și cred că am reușit acest lucru, pas cu pas. În acest an am fost nevoiți să ne adaptăm unui buget mai restrâns și măsurilor de austeritate, însă acest lucru nu ne-a împiedicat să oferim oamenilor două zile frumoase de sărbătoare. Mă bucur să văd că oamenii au venit în număr mare și că au fost alături de noi pe tot parcursul evenimentului.

Un motiv de mândrie pentru comuna Vinga îl reprezintă ansamblurile noastre folclorice. Avem trei ansambluri care duc mai departe tradițiile locale: Bulgarče, Veselka și Zestrea Vingăi, cel mai tânăr dintre ele, aflat la început de drum. Pentru noi este foarte important să investim în cei mici și să îi învățăm să respecte și să păstreze tradițiile locului. Ei sunt cei care vor duce mai departe identitatea comunei noastre. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment – colegilor din Primărie, voluntarilor, artiștilor, ansamblurilor și tuturor participanților. Datorită lor, și ediția din acest an a fost una deosebită.”, a declarat primarul Ioan Negrei.

Pe lângă spectacolele artistice, evenimentul a oferit locuitorilor și o nouă ocazie de a petrece împreună, de a celebra tradițiile locale și de a susține tinerii artiști și ansamblurile folclorice ale comunei. Atmosfera creată pe parcursul celor două zile a confirmat încă o dată că Zilele Comunei Vinga rămân un eveniment reprezentativ pentru comunitate și pentru promovarea valorilor culturale ale zonei.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției