Reprezentanții ISU Arad anunță că astăzi, 28 februarie 2024 sărbătorim 91 de ani de la legiferarea Protecţiei Civile în România, dată la care Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 “Regulamentul Apărării Pasive în România”.

De-a lungul acestei perioade, cei care au ales această nobilă armă s-au aflat permanent acolo unde semenii au fost în suferinţă sau amenințați de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale.

Astfel, pentru a marca importanța acestui eveniment, la Sala Marii Uniri din municipiul Arad a avut loc o festivitate în cadrul căreia au fost evidențiate semnificația și rolul esențial al Protecției Civile în societate.

De asemenea, au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, doi ofițeri și trei subofițeri care au obținut rezultate excepționale în îndeplinirea atribuțiilor specifice. După încheierea festivității, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, am avut bucuria de a găzdui evenimentul Ziua Porților Deschise, unde pompierii arădeni au prezentat diferite exerciții demonstrative, inclusiv cele privind stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor calificat. Ziua Protecţiei Civile din România ne oferă onoare de a adresa tuturor specialiștilor de protecție civilă din serviciile profesioniste, localităţi, instituţii şi operatori economici, cele mai calde felicitări pentru activitatea desfășurată, putere de muncă, sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor!

Lasă un răspuns

Recomandările redacției