O lucrare amplă de construcţie la liniile de tramvai din municipiu a fost scoasă la licitaţie de Compania de Transport Public. Este vorba de „RK Suprastructura linie de tramvai pe tronsonul Făt Frumos – staţie de tramvai şi strada Ştefan Cel Mare – Gara Aradul Nou”. După cum arată documentaţia de licitaţie, lucrările la structura liniei de tramvai ar putea costa 950.000 de lei, iar finanţarea ar urma să fie asigurată din fonduri bugetare. Lucră­rile ar urma să se desfăşoare pe o peri­oadă de aproximativ două luni şi jumă­tate de la data atribuirii contractului de execuţie a lucrărilor. Firmele interesate de lucrări pot depune oferte până pe data de 16 septembrie. CTP impune condiţii firmei căreia îi va atribui lucrările, legate de capacitatea economică şi financiară şi de cea tehnică şi profesională.

Recomandările redacției