Procesul în care Adrian Ţoca cere anularea Ordinului nr. 433 din 28 august, emis de subprefectul Radu Stoian şi prin care îi înceta calitatea de primar al Hălmagiului a avut ieri termen de judecare la Tribunalul Arad. Adrian Ţoca a fost prezent în sala de judecată însoţit de avocatul care îi apără interesele. La cererea avocatului, judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 15 octombrie, cererea apărării fiind motivată de faptul că Prefectura a depus luni o întâmpinare în proces, întâmpinare pe care apărarea n-a avut timp s-o studieze. „Prefectura a depus, luni, o întâmpinare şi am cerut timp pentru a o putea analiza. Vrem să vedem despre ce este vorba în document şi, dacă este cazul, să depunem înscrisurile necesare spre a construi apărarea”, a declarat Adrian Ţoca, primarul demis al Hălmagiului.
Conform lui Ţoca, şi Consiliul Local Hălmagiu a depus la instanţa care judecă cauza hotărârea adoptată de consilieri luni, hotărâre care constată şi admite legalitatea ordinului emis de subprefectul Radu Stoian, hotărâre pe care Adrian Ţoca o consideră lipsită de valoare şi ilegală. „Consiliul Local Hălmagiu a depus la Tribunal hotărârea de luni, însă documentul este fără valoare: nu are viza de legalitate a secretarului primăriei şi Consiliul Local nu are nici atribuţia şi nici competenţele de a verifica şi constata legalitatea ordinelor instituţiilor superioare. Nici o ins- tanţă n-ar putea lua în serios acest demers, după cum nu cred că instanţa va accepta intervenţia Consiliului LocaL Hălmagiu într-o cauză în care nu este parte”, a spus Adrian Ţoca.
Referitor la ordinul subprefectului Radu Stoian şi la efectele acestuia, Adrian Ţoca s-a referit şi din punct de vedere al legii, şi din punct de vedere emoţional. „Legal, eu nu mai sunt primar al comunei Hălmagiu, ordinul putând fi anulat doar prin acţiunea în contencios administrativ pe care am deschis-o. Emoţional, mă consider şi mă simt totuşi primarul comunei. Nu pot altfel, şi cred că oricine ar simţi la fel în această situaţie”, a spus Adrian Ţoca.
Actualitate 42
Meci de infarct la Buzău, cu Șoimii Șimand: 9 – 9!
citește mai mult »