Reorganizarea structurilor de control din cadrul ANAF a prins contur odată cu începutul lunii, când Garda Financiară a fost desfiinţată pentru a lăsa loc Direcţiei Antifraudă. Când a început să se vorbească despre eliminarea Gărzii Financiare din sistem, au fost voci care au acuzat faptul că s-a luat această decizie pentru că altfel nu ar fi putut să fie îndepărtaţi acei comisari şi acei comisari-şefi care şi-au făcut duşmani în rândul politicienilor şi oamenilor de afaceri cu legături în lumea politică, pentru că au ales să-şi facă meseria şi să trateze cu refuz comenzile venite dinspre diferite partide. La Arad au fost câteva cazuri de politruci care au fost de-a lungul timpului în vizorul comisarilor, drept pentru care nu este exclus ca aceştia să fi pus „o vorbă bună” acolo unde trebuie şi atunci când trebuie… Acum Garda a murit, iar instituţia care este pusă în loc trebuie să se legitimeze prin fapte.
În ultimele luni de viaţă, Garda Financiară a funcţionat la limita de avarie din cauză că angajaţii au început să-şi facă probleme în ceea ce priveşte viitorul, nimeni nemaifiind sigur că-şi va putea continua activitatea şi după reorganizare. Ca dovadă că oamenii au avut dreptate să se teamă stau şi rezultatele obţinute de comisari cu ani şi ani de experienţă în spate, care au fost picaţi „cu succes”, cu toate că nimeni nu se aştepta la acest lucru. Probabil că singurii care se bucură sunt evazioniştii pe care i-au dat pe mâna procurorilor.
Deşi şi-a intrat în pâine de la 1 noiembrie, structura nou înfiinţată se zbate încă în chinurile facerii. La Arad au rămas pentru moment doar patru inspectori antifraudă, cei care lucrează în colaborare cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. În rest, ceilalţi arădeni care s-au înscris la concurs pentru a lucra în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Deva nu au decât speranţa că se vor înfiinţa birouri teritoriale care vor funcţiona în fiecare judeţ. Nu de alta, dar dacă ar fi nevoiţi să facă zilnic naveta, până la Deva ar avea de făcut cel puţin două ore la dus şi două ore la întors, asta cu riscul de a încălca restricţiile de viteză de pe Valea Mureşului şi de a-şi pune viaţa în pericol. Acestea sunt doar câteva dintre minusurile reorganizării.
În rest, nu putem decât să sperăm că se va găsi o soluţie pentru toate problemele rămase nerezolvate, iar inspectorii Direcţiei Antifraudă nu se vor lăsa controlaţi de politicieni. Dacă despre secţiile din alte judeţe ale Gărzii Financiare am mai auzit că au mai avut oameni care au făcut-o de oaie, nu acelaşi lucru se poate spune despre Garda Arad. Astfel, nu pot decât să-mi doresc ca instituţia apărută acum câteva zile să funcţioneze în judeţ cel puţin la fel de bine, inspectorii să fie la fel de urâţi de politicieni şi evazionişti cum au fost foştii comisarii, iar încasările la bugetul de stat să crească sau, dacă nu, măcar să se menţină la nivelul celor de până acum.

Recomandările redacției