rosiiScumpirea gigacaloriei cu 40% începând de la 1 ianuarie, ca urmare a unei decizii luate de către Primăria Generală a Municipiului București, a pus legumicultura la pământ, iar prețul la roșii și la alte legume românești ar putea crește cu 50%, potrivit președintelui Pro Agro, Alex Jurconi.

Conform unui comunicat remis, duminică, AGERPRES, fermierii care folosesc energia termică produsă de RADET încep să își restrângă activitatea și se pregătesc primele concedieri din cauza costurilor prea mari de producție.

Cel mai grav afectată de scumpire este sera de legume Leoser SA, membră a federației Pro Agro și a organizației de producători Hortifruct.

‘La finele anului trecut, Federația Pro Agro, alături de Leoser SA, a solicitat ca producătorii de legume de seră din România să beneficieze de același sprijin pe care îl au cei din alte state UE, unde se aplică un preț diferențiat al gigacaloriei pentru fermieri. Dialogul avut cu Primăria Capitalei și cu domnul primar Sorin Oprescu a rămas fără rezultat, iar majorarea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie. În fața costurilor foarte mari, conducerea Leoser ne-a anunțat că, în lipsa unei soluții, a decis să suspende activitatea de producție și trimiterea personalului din sere în șomaj. Este o lovitură fără precedent dată acestei ramuri agricole de tradiție și unui producător român de bază, care menține un nivel rezonabil al prețului. Din primele noastre calcule, apreciem că roșiile și celelalte legume românești se vor scumpi cu 50%. Mă refer la întreaga piață din România, pentru care prețurile din București sunt de referință’, explică Jurconi.

Leoser SA urmează să pună în practică decizia de suspendare a activităților din sere în zilele ce urmează.

‘Este inadmisibil ce se întâmplă. Vorbim de importanța agriculturii ca domeniu strategic, dar băgăm în faliment cea mai mare seră din Europa’, a declarat directorul general al Leoser, Victor Nițu.

Consiliul de Administrație al companiei solicită premierului începerea de îndată a unui dialog pentru găsirea unei soluții, precum și o întâlnire ‘de urgență’ cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, cu reprezentanți ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, ai Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanțelor și ai producătorului și distribuitorului de energie termică.

SC Leoser furnizează peste 30.000 de tone de legume pe piața internă și externă și își desfășoară activitatea pe o suprafață de 90 de hectare.

AGERPRES/

Recomandările redacției