O să vi se pară paradoxal, dar această ninsoare abundentă care a potopit (aproape) întreaga Românie pare să fie de bun augur pentru Guvernul Ponta. Ochii tuturor românilor sunt aţintiţi asupra a ceea ce se întâmplă. Premierul Ponta şi ceilalţi guvernanţi, primarii şi reprezentanţii administraţiei, reprezentanţii ISU, ai Jandarmeriei, ai celorlalte instituţii implicate în rezolvarea problemelor de fond, dar şi a celor curente, fiecare dintre aceştia are prilejul să îşi expună rezultatele muncii. Scăpările, pentru că sunt şi scăpări foarte multe, sunt considerate aproape normale, pentru că – folosesc o expresie ce ţine de limbajul de lemn – „cu natura nu poţi să te pui”.
Însuşi Victor Ponta a anunţat că gestionează cea mai grea iarnă, având ca argument faptul că pentru prima dată s-a emis cod roşu. Alţii, dau din umeri, spunând că şi Statele Unite s-au confruntat cu asemenea fenomene meteorologice ce au dus la instaurarea codului roşu şi că nici americanii nu s-au descurcat mult mai bine, diferenţa fiind făcută de dotările instituţionale, mult superioare în SUA. Spre exemplu, primarul sectorului 4, celebrul Piedone, s-a dus personal la nişte colibe improvizate, de unde a evacuat circa 20 de persoane, ca dovadă a modului prin care îşi exercită atribuţiunile. Cel puţin imaginea cu copilul pe care-l ducea în braţe poate fi inserată în orice film cu eroi gen Rambo.
De fapt, această exprimare haotică a vremii nu face decât să abată atenţia românilor de la problemele de zi cu zi. Toate celelalte lucruri se uită, eventualele scumpiri: a încălzirii, a gazelor, a alimentelor, toate vor putea fi puse ulterior în cârca gerului, a viscolului. Cu tot frigul de afară, slabă speranţă ca preţurile să îngheţe, dar… avem pe cine da vina. Dacă vine FMI-ul şi ne ia la întrebări, nici că ne pasă, doar avem preocupări umanitare: refacerea legăturii cu lumea a localităţilor izolate, revenirea la normal a trenurilor, a drumurilor, a tot ceea ce a fost prejudiciat de acest val de frig.
Dar care normalitate? Codul roşu va deveni verde către primăvară şi cod verde am mai avut nu numai sub guvernarea lui Ponta. Trenurile nu vor mai întârzia „atâta”, dar vor continua să întârzie. Satele nu vor mai fi „atât” de izolate, dar vor fi tot izolate… de civilizaţie, pentru că drumurile sunt tot proaste, apa şi canalizarea se numesc în majoritatea satelor fântână şi prister. Autostrăzile şi drumurile naţionale nu vor avea parte de „atâtea” accidente şi caramboluri, dar vor fi accidente şi pe vreme uscată, însă mult mai grave. Până şi gestul lui Piedone va avea un revers, pentru că acele familii se vor întoarce la „locuinţele” lor şi pun pariu că edilul sectorului 4 nu va mai fi tot „atât” de Rambo încât să ia în braţe copilul şi să-l returneze… Gropii Văcăreşti.
Prin urmare, actualmente toţi factorii responsabili – mă rog, aproape toţi – sunt albi ca zăpada, nu fac altceva decât să lupte cu… natura. În rest, celelalte probleme sunt acoperite de alb, uneori mai gros, alteori mai subţire. La Arad, spre exemplu, stratul de zăpadă e mai subţire şi, oricum, era foarte greu să fie atât de gros încât să acopere în totalitate pasajele lăsate în paragină.

Teofil Grădinaru

Recomandările redacției