mapare 1Municipalitatea arădeană a finalizat Maparea Resurselor Culturale a oraşului, document care va sta la baza viitoarea Strategii culturale a Aradului, pe următorii zece ani.
Crearea unui proces de determinare a priorităţilor pentru dezvoltarea infrastructurii culturale din Arad, modernizarea şi extinderea facilităţilor culturale, identificarea noilor spaţii culturale şi îmbunătăţirea patrimoniului construit local, inclusiv demarerea unor iniţiative la scară mare precum o dezvoltare pe termen lung a Cetăţii Aradului, sunt doar câteva dintre recomandările specialiştilor care au întocmit documentul sus-numit.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a subliniat necesitatea continuării explorării unui spectru amplu de opţiuni şi oportunităţi pentru dezvoltarea vieţii culturale din Arad.
„Este important să avem o imagine clară asupra resurselor culturale, să identificăm punctele slabe şi forte ale actului şi actorilor culturali. Următorul pas îl va constitui elaborarea strategiei culturale a municipiului pe o perioadă de 10 ani”, a spus Gheorghe Falcă.
După colectarea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor despre resursele culturale
s-au creionat câteva recomandări generale.
Una dintre acestea este continuarea dialogului între toţi actorii culturali şi construirea unei „reţele creative” pentru construcţia tuturor manifestărilor culturale. Este important să se construie relaţii de colaborare mai apropiate la diferite niveluri, cu diversele organizaţii culturale, operatori culturali şi proceduri culturale în municipiul Arad şi judeţ, incluzând generaţia mai tânără a artiştilor creativi locali.
De asemenea, pentru evitarea anumitor obstacole în comunicare, se propune transmiterea dinspre decidenţi înspre actorii culturali a deciziilor concrete adoptate şi a acţiunilor desfăşurate pentru atingerea acestor obiective culturale de interes comunitar.
Este necesară şi clarificarea şi revizuirea metodologiei prin care Municipalitatea derulează procesul decizional în prezent, în ceea ce priveşte stabilirea priorităţilor de dezvoltare şi alocare de subvenţii pentru sectorul cultural local, în vederea îndeplinirii în mod eficient a obiectivelor de creştere a capacităţii culturale şi de expandare a vieţii culturală a oraşului.
Totodată, s-a mai propus angrenarea decidenţilor într-o prezenţă mai implicată în diversitatea de spaţii culturale ale oraşului şi în dialog activ cu operatorii culturali de la toate nivelurile (independent-ONG, bugetar, privat), dar şi continuarea şi facilitarea unor dialoguri interactive pe grupuri mici, din diferite arii artistice şi intelectuale, cu echipe ale instituţiilor culturale, pentru continuarea procesului de mapping al resurselor umane din sistemul cultural şi de „brainstorming” al ideilor creative, ca răspuns la provocările identificate.
Tot pe lista recomandărilor se află şi constituirea unor grupe de operatori culturali şi gândirea unor ateliere de lucru coordonate de traineri profesionişti, pentru identificarea riguroasă a punctelor slabe şi a punctelor forte în identitatea culturală a Aradului, dar şi iniţierea unui proces de soluţionare a anumitor probleme legate de frecventarea instituţiei culturale, tipurile de public participante, accesul diverselor categorii sociale, de vârstă la actul cultural.
O altă recomandare a fost identificarea şi încurajarea unor proiecte culturale cu valoare reprezentativă, dar şi inovatoare, în contextul Aradului şi identificarea şi susţinerea comunităţilor creative dinamice din Arad.
Nu este de neglijat nici dezvoltarea domeniilor conexe precum managementul, strategia financiară, promovarea, marketingul, dezvoltarea gradului de implicare a cetăţenilor, antreprenoriatul social şi dezvoltarea relaţiilor europene.
Se impune, de asemenea, elaborarea unei strategii de dezvoltare în ceea ce priveşte definirea şi promovarea turismului cultural în oraş şi regiune şi creşterea gradului de cunoaştere şi apreciere a cetăţenilor din Arad, cu privire la importanţa şi valoarea culturii în Arad.

  • ion ion tiriac spune:

    sigur….. vedeti ce hram poarta firma ce a facut maparea…este din Deva, un oras foarte cultural, de altfel, in care firma a avut numai proiecte de seama… hai fiti seriosi s-au cheltuit niste bani, multi bani, cu un copy paste si niste poze aranjate in word….. BRAVO!!!!d-le Pimar

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției