permisUn bărbat a fost prins la graniţă, fără permis de conducere. Poliţiştii de frontieră au depistat un cetăţean bulgar, care conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere.

Luni noaptea, în jurul orei 01.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul bulgar Said M., în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania.

Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a declarat faptul că nu posedă şi nici nu a posedat vreodată un asemenea document.

„Având în vedere cele constatate, bărbatului i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.

Recomandările redacției