roli-balajUn gol al lui Prică la mijlocul primei reprize a decis duelul dintre Aqua Vest și Sîntana pentru surpriza etapei a 11-a a Ligii a IV-a. Trupa lui Dinu Donca a avut ocaziile sale, însă a ratat nepermis inclusive două penalty-uri. „Din perfomera etapei am devenit cenușăreasa ei. Toată săptămâna le-am spus băieților mei că avem un meci greu și trebuie să fim concentrați. La golul lor a fost o greșeală individuală, șutul lui Liga se ducea în aut, dar portarul nostru a respins, nu știu de ce, până la un adversar. Am avut și acele două penalty-uri, iar când nu marchezi nici din ele … Cele două galbene luate de Bodea au fost strict din vina lui, a protestat și a fost eliminat, practic ne-am tras singuri pumni în gură. A doua repriză am atacat, am dominat clar, dar am ratat singuri cu portarul din trei metri. Dacă nici de acolo nu reușim să împingem mingea în poartă, nu știu ce să mai zic”, a explicat tehnicianul Unirii.
„Ne-am bazat pe euforia succesului lor din fața celor de la Pecica. Știam că în afară de Vuin toți sunt tineri și indiferent cât de mult le spui, ei tot se gândesc că au bătut liderul. Erau euforici și cu gândul la acel succes, am știut asta și am reușit să profităm”, a completat Roland Balaj, antrenorul „instalatorilor”.
Formații:
Șofronea: Pricope – Bura, Roman, Popa, Gherasă, Olariu (min. 56 – Leuca), Liga (min. 85 – Munteanu), Prică (min. 90 – Bodescu), Cotuna (min. 91 – Sânt), Bontea, Miron
Sântana: Potoreț – Șiclovan (min.  84 – Giurgiu), Mateiu, Paven, Brozbic, Calancea, Bodea, Stan (Min. 78 – Vandor), Vuin, Popa, Fabian (min. 46 – Ciocan)
Arbitri: Dorinel Herțeg, Roland Opitz, Sebastian Tomuța
Observatori: Florin Dumitru,
Gheorghe Sfăt

Recomandările redacției