2

Săptămâna Duhovnicească a fost deschisă de către Înaltpreasfinţitul Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în cadrul slujirii Sfintei Liturghii. Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul de învăţătură a explicat atât pericopa apostolică, cât şi cea evanghelică a zilei,adăugând referirea la Sfântul Ioan Scărarul pomenit în cea de a patra Duminică a Postului Mare. De asemenea în cuvântul de învăţătură s-a amintit de promovarea valorilor morale exprimate prin părinţi şi elevi legate de susţinerea orei de religie în şcoli,precum şi de activităţi filantropice în contextul anului omagial al misiunii în parohie şi mănăstire,al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din Eparhii şi Parohii. În acelaşi timp în cuvântul de învăţătură Ierarhul a subliniat importanţa acestei Săptămâni în viaţa comunităţii parohiale.

În prima seară a Săptămânii Duhovniceşti, la Denia Canonului celui mare, a fost prezent Preacuviosul Părinte Dionisie Ignat, duhovnicul Sfintei Mănăstiri Albac,judeţul Alba. În cuvântul de învăţătură în contextul anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii Preacuvioşia Sa a vorbit despre relaţia mănăstire-parohie în spiritul comuniunii frăţeşti cu scopul comun al mântuirii credincioşilor.

În ajunul sărbătorii Bunei Vestiri,a doua seară a săptămânii duhovniceşti a fost în mijlocul credincioşilor Preacuviosul Părinte Iustin Popovici consilierul cultural al Arhiepiscopiei Araduuli. După slujba Vecerniei Preacuvioşia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură referitor la perioada liturgică în care ne regăsim cu referire la Praznicul Bunei Vestiri. De asemenea s-a subliniat rolul preotului şi al monahului adică a parohiei şi mănăstirii în propăşirea vieţii religios-morale a credincioşilor insistându-se asupra aspectului legat de rolul fundamental al orei de religie în şcoală.

La Slujba Paraclisului Maicii Domnului în a treia seară a Săptămânii Duhovniceşti a slujit Pr. Ciprian Ilica de la parohia Sintea Mică. În cuvântul de învăţătură s-a referit la semnificaţia praznicului Bunei Vestiri,arătând că prin sprijinul Maicii Domnului credincioşii pot duce o viaţă virtuoasă în urcuşul lor spre Înviere.

Ziua de 26.03.2015,a patra seară a Săptămânii Duhovniceşti organizată de Parohia Cintei cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu şi prin purtarea de grijă a Pr. Paroh Dr. Nicu Breda, a marcat o pagină importantă în Istoria acestei Comunităţi. Invitatul de onoare a fost Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox al românilor din Ungaria.Este prima vizită a unui Ierarh din diaspora românească în această parohie. Ierarhul a fost întâmpinat de o mulţime de credincioşi între care tineretul s-a remarcat prin prezenţa numeroasă, săvârşind Slujba Vecerniei. În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a punctat importanţa acestei Săptămâni situată între Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Maria Egipteanca referindu-se la virtuţile celor amintiţi,ca modele de urmat pentru credincioşi. De asemenea, cuvântul de învăţătură a făcut o referire specială la semnificaţia cinstirii Maicii Domnului în evlavia credincioşilor având în vedere Sărbătoarea Împărătească a Bunei Vestiri. Totodată s-a apreciat tradiţia duhovnicească a parohiei de a organiza în acest răstimp Săptămâna Duhovnicească ca pregătire pentru înviere. A fost subliniat şi rolul pe care îl au tinerii în viaţa Bisericii fapt care ne motivează să-i creştem în credinţa ortodoxă şi valorile nepieritoare ale acesteia. În acest context promovarea orei de religie în şcoală devine o coordonată definitorie pentru societatea de mâine care se doreşte a fi creştină. Nu în ultimul rând s-a arătat că rugăciunea ne uneşte pe toţi atât pe credincioşii de pe aceste meleaguri cât şi pe cei din diaspora creştină în special cea de pe teritoriul Ungariei.

În cea de a V-a Seară Duhovnicească cu prilejul Deniei Imnului Acatist al Bunei Vestiri invitat în parohie a fost Părintele Ioan Pagubă de la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel,,Pomenirea,, Paraclis Arhiepiscopal. Cuvântul de învăţătură s-a referit la preacinstirea Maicii Domnului care este Născătoarea de Dumnezeu arătând legătura Sărbătorii Bunei Vestiri cu cea a Întrupării Mântuitorului dar şi a jertfei Golgotei, pentru care Hristos a venit pe acest pământ. De asemenea s-a accentuat rolul vieţii duhovniceşti al credinciosului în perioada Postului Mare ca urcuş spre înviere.

În cea de a VI-a Seară Duhovnicească la Slujba Vecerniei de sâmbătă seara a fost Părintele Nan Dacian,Profesor la Seminarul Teologic Ortodox Arad şi paroh la Parohia Vladimirescu II. În cuvântul de învăţătură părintele a făcut o incursiune în Duminicile Postului Mare arătând că prima calitate a creştinului este aceea de a fi ortodox,apoi rugător către Dumnezeu care prin puterea Crucii îşi exprimă iubirea faţă de om. În acelaşi timp creştinul ortodox rugător care are crucea pavăză a credinţei este îndemnat să urce pe scara virtuţilor despre care vorbeşte Sfântul Ioan Scărarul, şi să fugă de slava deşartă întrarmându-se cu virtutea smereniei pe care a avut-o Sfânta Maria Egipteanca.

Săptămâna Duhovnicească s-a încheiat în Duminica a V-a a Postului Mare odată cu Slujba Vecerniei. Invitatul Pr. Paroh şi al credincioşilor a fost Preacuviosul Părinte Justinian Tibil stareţul Mănăstirii Teiuş din Episcopia Caransebeşului. În cuvântul de învăţătură Preacuvioşia Sa s-a referit la chipul duhovnicesc al Sfintei Maria Egipteanca regăsit în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Virtuţile Mariei Egipteanca trebuie urmate de credincioşi căci prin pocăinţă,smerenie şi rugăciune drumul Postului Mare spre Înviere devine mult mai uşor.
Întrucât la încheierea Săptămânii Duhovniceşti alături de Preacuvioşia Sa a fost invitat şi Părintele Protopop Bojan Aleksandrovici al Daciei Ripensis din Episcopia Dacia Felix a românilor din Serbia şi acesta din binecuvântate pricini nu a putut fi prezent, prin Părintele Arhimandrit Justinian a transmis un mesaj preotului şi credincioşilor din parohie. În acest mesaj şi-a exprimat părerea de rău că nu poate fi prezent alături de Preacuviosul Părinte Justinian la evenimentul pastoral-misionar din parohia Cintei. În continuare a transmis cuvinte de binecuvântare şi preţuire faţă de pr. paroh şi credincioşii acestei parohii asigurându-i că atunci când timpul îi va permite va efectua o vizită pastorală la parohia Cintei.
La rândul său Pr. Dr. Nicu Breda a transmis în numele credincioşilor mulţumiri atât Preacuviosului Părinte Justinian cât şi Pr. Bojan Aleksandrovici.

 

Recomandările redacției