FOTO (satumareonline.ro)

Sub semnul roșilor s-a desfășurat partida Bătrânei Doamne la Satu Mare. Laurențiu Roșu a debutat pe banca formației arădene, dar Burlă i-a făcut rapid un cadou un cartonaș roșu. De eliminare au fost și prestațiile majorității utiștilor, ca și scorul final, unul de neprezentare. Cert este că în loc să primească verde în drumul spre promovare, UTA lui Roșu stă cuminte la culoarea…roșie.
Laurențiu Roșu a abordat primul său meci oficial la UTA cu mai mulţi juniori: Burlă, Vlad, Tănase și Petre. Pe o vreme ploioasă și un teren destul de greu, combatantele au început cu garda jos, cu ocazii succesive la ambele porți. Echilibrul s-a rupt brusc în minutul 10. David a pasat greșit, Pop a pătruns în viteză în careu, a fost ținut din spate de Burlă în momentul finalizării și arbitrul Miron a dictat penalty pentru gazde și eliminarea juniorului utist. Dar, Mironul arădenilor a reușit să ghicească șutul de la punctul cu var al lui S. Pană. Roșu a mutat imediat cu Polgar în locul lui Vlad, nou-intratul evoluând în premieră fundaș central. Chiar și în inferioritate numerică, arădenii au evoluat curajos, dar la prima ocazie mai periculoasă gazdele au deschis tabela. V. Pop a centrat de pe dreapta, David i-a așezat involuntar balonul lui Muntean, care a trimis din 5 metri în plasă cu toată opoziția lui Miron:
1-0 (min. 27). Imediat după, Lu­dușan a reluat cu capul peste poartă din careul mic, iar în minutul 38, R. Rus a șutat puternic în cros puțin pe lângă colțul din dreapta. Arădenii au intrat la cabine fără a-și crea nicio fază de gol într-o repriză în care au evoluat în zece oameni încă din minutul… 10.
Roșu a mutat în startul părții secunde cu Copil în locul lui Curtuiuș și asta pentru o mai mare consistență la mijlocul terenului. Nou intratul s-a remarcat cu două centrări din faze fixe, dar defensiva adversă a respins. Cert este că UTA a arătat mult mai bine după pauză, când au dezvoltat câteva ocazii bune, însă fără a fi finalizate la poarta ex-ului Anca – Trip. Un șut de la 35 de metri al lui Gligor exact în brațele goalkeeprului advers nu se poate numi ocazie, ci prima finalizare pe spațiul porții adverse. Treptat, Olimpia a revenit la cârma echipei și la prima ocazie a făcut 2-0. După un corner bătut scurt, Pop a centrat perfect în careu, iar Mureșan a trimis cu capul lângă bară din mijlocul careului. UTA a căzut total din acel moment, fiind subiectul Ole-urilor din tribună, dar s-a expus și la finalizarea din 12 metri a lui S. Pană după centrarea perfectă a lui Duruș. Și ca umilința să fie completă, Pop a marcat în cel de-al patrulea minut de prelungire cu un șut de la 35 de metri ce a mușcat pământul, pe care Miron
l-a scăpat în plasă. Așadar, înfrângere la scor de neprezentare pentru Laurențiu Roșu la primul său meci pe banca arădenilor și locurile promovabile se depărtează văzând cu ochii.
Formații oficiale:
Olimpia: Anca Trip – Duruș, Mureșan, Heil, Iuhas – Krausz, S.Pană (89 Villand) – V. Pop, R. Rus, Muntean (86 Faur) – Ludușan (57 Kanalos).
UTA: Miron – David (70 Jorza), Filaret, Gligor, Burlă- Strătilă, Chindriș, Tănase, Vlad (14 Polgar) – Ad. Petre, Curtuiuș (46 Copil).
Arbitri: Florin Miron (București) – Florin Cosma (Piatra Neamț), Andrei Roman (Târgu Neamț). Rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare).
Cartonașe galbene: Iuhas 22, R. Rus 64, uruș 90+2 / Filaret 58
Cartonaș roșu: Burlă (UTA) – min. 10
Observatori FRF: Romeo Malac și Iulian Spătaru (ambii din Timișoara).

Recomandările redacției