Dacă luăm în considerare ca instrument de măsurare a inte­ligenţei doar IQ-ul, pe Pământ a trăit o persoană pentru care cuvântul geniu e neîncăpător: americanul William Sidis (1898-1944), cu un IQ estimat la 250-300.
Teoria Relativităţii a fost inventată de Albert Einstein, considerat de mulţi cel mai deştept om din lume, cu un coeficient de intelgenţă de 160. Dar însăşi măsurarea inteligenţei este relativă: unii ţin cont de coeficientul de inteligenţă, alţii consideră inteligenţa emoţională mai importantă, iar alţii cred că realizările fiecăruia reprezintă „barometrul“ unei persoane dotate.
IQ-ul (Intelligence Quotient) reprezintă măsura inteligenţei umane exprimate printr-un număr, rezultat în urma susţinerii unui test standardizat, raportat la varsta cronologică. Majoritatea oamenilor (85%) se situează în jurul valorii de 100 (90 – 110), având o inteligenţă medie. O valoare peste 120 este considerata inteligenţă superioară, la 130 e vorba de supradotare, iar de la 140 în sus vorbim despre genii.
Scriitorul german Goethe (210), inventatorul Nikola Tesla (195), chimista Marie Curie (180-200), filosoful francez Voltaire (190-200) se numără printre cele mai inteligente persoane din lume. Însă William Siddis, cu un IQ de 250-300, este, se pare, cea mai inteligentă persoană care a trăit vreodată, deşi puţini au auzit de el.
Admis la Harvard la 9 ani
William Siddis are o poveste de viaţă spectaculoasă, a fost admis la Harvard la 11 ani, vorbea 27 de limbi străine şi a inventat propriul limbaj. Totuşi, inteligenţa nu l-a putut salva de demonii interiori. A avut probleme cu legea, a fost arestat, a avut o cădere nervoasă, iar în ultimii ani ai vieţii a lucrat ca funcţionar public.
Acesta s-a născut la New York, pe
1 Aprilie 1888, într-o familie de imigranţi evrei din Ucraina. Între 6 şi 8 ani a scris patru cărţi, dintre care una dedicată limbajului inventat de el, numit Vendergood. A ajuns la Harvard la nouă ani, dar a fost acceptat abia la 11 ani, pentru că a fost considerat prea mic. A devenit cel mai tânăr student care a fost admis la Harvard, având doar 11 ani. A absolvit la 16 ani, în 1914.
Un an mai târziu avea să se îndrăgos­tească de o tânără, cu un an mai mare de­cât el, Martha Foley. Cei doi au fost ares­- taţi în 1919, în timpul unor proteste socialiste. Nu a stat la închisoare, dar, după acest episod, a fost nevoit să-şi trăiască viaţa destul de retras. A avut multe slujbe, dar, odată ce cole­gii săi aflau cine era, pă­ră­sea firma respectivă. William şi Martha s-au mutat la New York, iar relaţia lor a mai continuat câţiva ani. În cele din urmă, tâ­nă­ra l-a părăsit şi s-a căsătorit cu un alt bărbat, ceea ce i-a adâncit şi mai mult depresia. A murit din cauza unei hemoragii cerelbrale, în 1944, la 46 de ani, singur şi sărac lipit.

Recomandările redacției