Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și circulație din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au izolat zona în care s-a identificat, în urma semnalării unui cetățean, un cuib de albine sălbatice, aflat la trei metri înălțime, într-un copac din proximitatea parcului amenajat pentru copii, situat la intersecția străzii Constituției cu strada Câmpia Turzii.

Precizăm că intervenția a fost neapărat necesară, roiul de albine reprezentând un pericol în zonă, aflându-se în proximitatea unei grădinițe și a unui loc de joacă pentru copii.

S-a procedat la afișarea în zonă a unei informări, cu recomandarea de evitare a oricăror încercări de îndepărtare sau deranjare a insectelor.

Cu sprijinul ISU și al Jandarmeriei s-a luat legătura cu Asociația Apicultorilor, iar persoana specializată trimisă la fața locului a scos matca și a sigilat scorbura. 

DGPL recomandă cetățenilor apelarea Dispeceratului Poliției Locale în situații similare, la numărul de telefon 0257/939 (apel gratuit, regim de permanență), pentru securizarea zonei, până la sosirea organelor abilitate.

719ce6ae-05b9-4eda-8dc9-6e7821b12155 66baff50-2548-41f1-a480-676d8cf55528

Recomandările redacției