Astăzi, la ora 11:58, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat despre izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Cruceni, comuna Șagu. Flăcările s-au extins rapid, afectând trei gospodării din zonă.

La fața locului au intervenit de urgență 11 voluntari din cadrul SVSU Șagu, acționând cu promptitudine pentru limitarea și stingerea incendiului. Intervenția a fost sprijinită și de sătenii care au dat dovadă de solidaritate și responsabilitate, ajutând la localizarea focului și prevenirea unor pagube și mai mari.

“Dorim să mulțumim tuturor celor implicați pentru colaborare și spiritul civic demonstrat în această situație dificilă.

Totodată, reamintim cetățenilor că incendierea vegetației uscate este interzisă prin lege, reprezintă un pericol major pentru gospodării și vieți omenești, și poate avea consecințe grave.

Facem un apel ferm către toți locuitorii comunei Șagu să evite aprinderea resturilor vegetale sau a miriștilor și să respecte prevederile legale în vigoare. Orice neregulă observată trebuie anunțată imediat la 112.

Prevenirea este cel mai bun mijloc de apărare”, transmit pompierii din Șagu.

Recomandările redacției