Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunțat că, prin ordonanța din 16 octombrie 2025, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui M.I., în vârstă de 51 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor, în formă continuată. Faptele au fost comise începând cu anul 2023 și până în luna mai 2025, asupra unei victime de 13 ani la data primului act.
Potrivit procurorilor, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu persoana vătămată, care a rămas însărcinată ca urmare a acestor acte. M.I. este recidivist și era cunoscut autorităților din județul Arad.
Pe 16 octombrie 2025, Parchetul a solicitat instanței luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, propunere admisă de judecătorul de drepturi și libertăți, astfel că M.I. a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.