Pompierii militari arădeni au desfășurat 87 de misiuni și intervenții în județ, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026.
Cele mai multe solicitări au vizat acordarea asistenței medicale de urgență. Echipajele SMURD au intervenit în 85 de cazuri.
Salvatorii au mai intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Vladimirescu. Flăcările au afectat aproximativ 150 de metri pătrați de teren. De asemenea, pompierii au desfășurat o misiune pentru facilitarea accesului într-o locuință, în sprijinul comunității.
În contextul temperaturilor scăzute și al folosirii instalațiilor de încălzire, pompierii le recomandă cetățenilor să respecte câteva măsuri pentru prevenirea incendiilor: să evite conectarea simultană a mai multor aparate cu un consum ridicat la aceeași priză, să supravegheze mijloacele electrice de încălzire aflate în funcțiune și să le deconecteze imediat dacă apar defecțiuni. De asemenea, instalațiile electrice defecte sau improvizate nu trebuie utilizate, iar copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în apropierea sobelor, aparatelor electrice și electrocasnice ori a afumătorilor.
Informații despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma națională fiipregatit.ro și în aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.