După un an de la preluarea conducerii Primăriei Livada, primarul Adrian Țolea face un bilanț al activității sale și al echipei administrative. Edilul spune că a fost un an plin de provocări, dar și de realizări concrete, prin care „proiecte blocate de ani de zile au fost readuse la viață”.

Imediat după câștigarea alegerilor am promis că voi conduce o administrație bazată pe adevăr, transparență și respect față de cetățeni. Astăzi pot spune că am făcut pași importanți spre modernizarea și dezvoltarea comunei noastre”, afirmă primarul.

Investiții și proiecte finalizate

În primul an de mandat, administrația locală a reușit să deblocheze și să finalizeze mai multe proiecte importante:

  • redeschiderea Căminului cultural, închis de ani buni, prin obținerea autorizației pentru securitatea la incendiu;
  • amenajarea de sedii noi pentru poliție și poștă, în incinta Căminului cultural;
  • reabilitarea aleii dintre Sânleani și Livada;
  • modernizarea completă a locului de joacă din parc și crearea unei zone cu aparate de fitness și mese de tenis;
  • realizarea canalizării pe strada nr. 10, cu branșamente la fiecare casă;
  • refacerea terenului sintetic și amenajarea de limitatoare de viteză pe străzile din comună;
  • finalizarea expertizei patrimoniului public și demararea procesului de evaluare.

Un alt proiect important este Centrul de Colectare cu Aport Voluntar pentru deșeuri, construit din fonduri europene, precum și repunerea în funcțiune a fântânii arteziene din parc, alături de lucrări de reamenajare peisagistică.

Dezvoltare urbanistică și investiții în educație

Primăria Livada a realizat documentația pentru extinderea rețelei de canalizare în noile cartiere și a întocmit un PUZ pentru un bloc de locuințe sociale și o creșă de 70 de locuri, prin Compania Națională de Investiții. De asemenea, s-a realizat studiul de fezabilitate pentru piața volantă, care urmează să fie construită în prima jumătate a anului viitor.

Proiectul „Școala Verde” este, de asemenea, într-o fază avansată: „Avem toate avizele, autorizația de construire și documentația pentru licitația de execuție. Așteptăm o decizie de la Ministerul Educației pentru continuarea proiectului”, a precizat primarul.

În domeniul cultural și educațional au fost organizate cursuri gratuite de dansuri populare, gimnastică aerobică și ateliere pentru copii, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Arad.

Modernizare și eficiență administrativă

Pe lângă investițiile de infrastructură, primăria a reușit să reducă la jumătate consumul de motorină, a modernizat birourile și clădirea instituției, a extins rețeaua de camere de supraveghere și a achiziționat un tractoraș nou pentru întreținerea spațiilor verzi.
Serviciul voluntar pentru situații de urgență a fost transformat dintr-un serviciu neautorizat (V2) într-unul de tip V1, aflat în curs de autorizare.

Administrația locală a obținut o finanțare de 400.000 de euro prin Administrația Fondului de Mediu pentru modernizarea iluminatului public cu becuri LED și sistem de telegestiune.

Proiecte în derulare

Printre lucrările aflate în desfășurare se numără reabilitarea capelei din Livada, extinderea rețelei de apă din cimitir, amenajarea locului de joacă de la grădinița cu program prelungit, precum și finalizarea nomenclatorului stradal.

Totodată, Primăria este în procedura de vânzare a 40 de parcele din cartierul tinerilor către proprietarii imobilelor deja construite.

Evenimente și implicare comunitară

Comuna Livada a avut parte, în acest an, de evenimente organizate „la un cu totul alt nivel”, după cum precizează primarul: Zilele comunei, sărbătorile de iarnă și Ziua de 1 Iunie au fost desfășurate cu implicare și participare numeroasă.
Tot în această perioadă a fost relansată echipa de
fotbal locală, care se află în prezent pe podiumul Ligii a V-a.

Un an despre oameni, nu doar despre proiecte”

Privind în urmă, îmi dau seama că acest prim an de mandat nu a fost doar despre hârtii, proiecte și avize – a fost, înainte de toate, despre oameni și despre dorința sinceră de a înflori Livada noastră dragă”, a declarat Adrian Țolea.

Primarul a ținut să le mulțumească viceprimarului Florentina Roșca, administratorului public Alin Pavel, consilierilor locali și tuturor colegilor din cadrul Primăriei Livada pentru implicare și sprijin.

Vom respecta și vom onora ceea ce ne-ați dăruit anul trecut – încrederea și sprijinul dumneavoastră. Doamne ajută!”, a încheiat edilul.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției