Tribunalul Arad a dat astăzi sentință favorabilă Primăriei Municipiului Arad în procesul dintre administrație și societățile Expert SPRL – CITR SPRL, numite ca Administrator Judiciar Provizoriu al companiei PAB România. Consorțiul de insolvență este obligat să pună la dispoziția administrației locale Cartea Construcției și orice alte documente ce fac obiectul acesteia, necesare în demararea procedurii de recepție la finalizarea lucrărilor. 

Decizia permite astfel administrației locale să înainteze procedurile pentru deschiderea obiectivului.

„Mă bucur că instanța a înțeles interesul major al Aradului, iar cei care ne-au pus bețe în roate nu au avut câștig de cauză. Justiția și-a făcut datoria în mod obiectiv,  sper ca firmele de insolvență și banca să înțeleagă, că, oricâte piedici au încercat să ne pună, tot nu au reușit să surclaseze interesul arădenilor. Urmează ca documentele originale să fie ridicate, iar mai apoi să ne pregătim de recepția la finalizarea lucrărilor. Ne propunem darea în folosință a obiectivului în următoarele săptămâni.” a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției