Incendiul izbucnit la o locuință din localitatea Horia a fost lichidat în cursul nopții, în jurul orei 01:30, de către pompierii arădeni.

La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericol de propagare la o altă locuință aflată în imediata apropiere. Incendiul a fost localizat în timp util, fără a se extinde la alte construcții, pompierii acționând ulterior pentru stingerea completă și îndepărtarea efectelor negative.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

În urma cercetărilor efectuate, cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

Intervenția promptă a pompierilor a limitat pagubele și a prevenit extinderea incendiului la alte imobile din zonă.

 

Recomandările redacției