Un bărbat recidivist a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să fure din locuința unei femei în vârstă de 85 de ani, din municipiul Arad.

Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin ordonanța din data de 30 ianuarie 2026 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul R.M., cercetat pentru tentativă la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2026, în intervalul orar 02:40 – 04:45, bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuința victimei, situată pe raza municipiului Arad, după ce ar fi forțat ușa de acces cu un corp contondent. Acesta ar fi avut intenția de a sustrage bunuri, însă activitatea infracțională a fost întreruptă de intervenția victimei, care l-a auzit în timp ce căuta prin dulapul din dormitor.

La data de 30 ianuarie 2026, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă, propunere care a fost admisă. Astfel, pe numele inculpatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reprezentanții Parchetului precizează că aceste activități se desfășoară cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției